RO | ENG
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
32
33
34
35
36
37
38
39
40
41
42
43
44
45
46
47
48
49
50
51
52
53
54
55
56
57
58
59
60
61
62
63
64
65
66
67
68
69
70
71
72
73
74
75
76
77
78
79
80
81
82
83
84
85
86
87
88
89
90
91
92
93
94
95
96
97
98
99
100
101
102
103

Cronologia poveștilor: toate poveștile (103)

Oraşul Apulum - Tabula Peutingeriană (detaliu)
La fel ca celelalte localităţi din Transilvania, oraşul Alba Iulia avea câte o variantă de nume dată de fiecare dintre cele trei etnii principale care trăiau aici. Era numit Bălgrad (Cetatea Albă) de români, Gyulafehérvár (Cetatea Albă a lui Gyula) de maghiari şi Weissenburg (Cetatea Albă) de saşi. Toate aceste denumiri aveau ca element comun o „cetate albă” care exista aici încă dinaintea întemeierii oraşului medieval şi anume vechiul castru roman al Legiunii a XIII-a Gemina.
Pianta d’Alba Iulia – desen de Luigi Ferdinando Marsigli (1687).
În antica aşezare romană Apulum se afla cantonată cea mai importantă legiune a provinciei Dacia, Legiunea XIII Gemina. Castrul acesteia s-a ridicat în timpul împăratului Traian, dar abia sub Hadrian a fost construit din piatră. El a servit ca principală fortificaţie a Daciei romane, dăinuind în timp până astăzi. În Evul Mediu zidurile sale au fost suprapuse de cele ale cetăţilor care s-au succedat în timp. Porţiuni din castru, împreună cu una dintre porţile sale şi Principia au fost conservate şi...
Aspecte din timpul săpăturilor lui Cserni la Palatul Guvernatorului din Apulum, avându-l în prim-plan pe Adalbert Cserni.
Una dintre cele mai importante clădiri ridicate în oraşul Apulum a fost Palatul Guvernatorului. El este cunoscut datorită săpăturilor arheologice din zona străzii Munteniei, care au dezvelit un complex de clădiri cu un inventar foarte divers. Aici îşi avea reşedinţa guvernatorul - cel mai înalt demnitar al Daciei şi reprezentantul împăratului în provincie. Încăperile deserveau un aparat administrativ şi juridic important, dar şi serviciile secrete. Palatul Guvernatorului de la Apulum reprezintă o...
Relief mithraic de la Apulum, fotografie de A. Cserni, anul 1905.
Născut iniţial în ambianţa religioasă a Orientului antic, trecut ulterior printr-o interpretatio romana, în panteonul Romei, cultul lui Mithras, un zeu al misterelor, a fost răspândit şi în provincia Dacia. La Apulum au fost descoperite mai multe reliefuri, inscripţii şi chiar un mithraeum, ce ilustrează aprecierea de care se bucura în acest oraş roman, cu un număr apreciabil de adoranţi proveniţi din mediul militar. Reliefurile mithraice de la Apulum reprezintă şi frumoase exemple de artă romană...
Mozaic roman din sec. III descoperit la Apulum, în anul 1782: un desen păstrat în Biblioteca Vaticană şi un desen de Fr. Hene.
În arta romană mozaicul a jucat un rol dublu: practic şi estetic. Provincia Dacia a conservat puţine astfel de realizări artistice, cele mai numeroase fiind cunoscute de la Apulum. Începând cu secolul al XVIII-lea s-au descoperit şapte mozaicuri, de la modele simple, bicrome, la realizări policrome, complexe, cu numeroase elemente figurative, precum cel găsit în anul 1782 ori Mozaicul Vânturilor. Această artă ne ajută să înţelegem mai bine gustul pentru frumos al romanilor de la Apulum, talentul...
Propunere de reconstituire a amfiteatrului roman de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
Printre edificiile publice ridicate în zonele aşezărilor urbane romane din provincia Dacia se numărau şi amfiteatrele.
Loc de spectacole şi întreceri sportive, amfiteatrul trebuie să fi fost cunoscut şi locuitorilor anticului Apulum. Cu toate că lipsesc încă datele certe privitoare la localizarea sa, o serie de informaţii mai vechi sau mai noi îi atestă existenţa.
Lupa Capitolina - operă etruscă din sec. V a. Chr.
Legenda întemeierii Romei este ilustrată prin reprezentările Lupei Capitoline sau a lupei romane. Acest simbol, echivalent în Antichitate cu venerarea spiritului roman (latin) şi, implicit, a împăratului, îl regăsim şi în Dacia. La Apulum, două monumente, dintre care unul pierdut, încastrat în zidăria porţii castrului roman, fac dovada acestei legături cu simbolurile Romei. În anul 1993 în Alba Iulia a fost dezvelită statuia Lupei Capitoline, donaţie a oraşului italian Alessandria.
Unelte preistoricedin lemn descoperite în salina de la Ocna Mureş.
Sarea a fost unul dintre cele mai importante minerale din istorie. Necesară omului, dar şi animalelor sale, a format obiectul unor schimburi dinamice, pe distanţe lungi chiar, dar şi pretextul unor conflicte armate. Un bun exemplu este cel al Transilvaniei, râvnită şi pentru sarea sa. În această poveste un loc central l-a avut Alba Iulia, ca depozit şi port pentru transportul sării pe râul Mureş înspre centrul Europei, cel puţin în Evul Mediu şi epoca modernă.
Catedrala Romano-Catolică Sf. Mihail, vedere dinspre nord-vest.
Catedrala romano-catolică este cel mai important monument al oraşului Alba Iulia. Vechimea sa de peste opt secole, precum şi elementele constructive şi decorative specifice stilurilor romanic, gotic, renascentist şi baroc conferă acestui edificiu caracterul de unicat, atât în Transilvania, cât şi în această parte a Europei.
Faţada nordică a Capelei Lázó.
Situată pe latura de nord a catedralei romano-catolice, capela Lázó este cel mai important monument al Renaşterii timpurii din Transilvania. Este un edificiu eclectic, având în alcătuire atât elementele arhitecturale specifice Renaşterii italiene, ce pătrunde acum destul de timid în această parte a Europei, cât şi soluţii mai arhaice de tradiţie gotică.
Biserica Sf. Ștefan Protomartirul din Alba Iulia (circa 1890).
Eremiții augustinieni au reprezentat unul din ordinele cerșetoare formate în cadrul Bisericii Romano-Catolice în secolul al XIII-lea în scopul combaterii ereziilor prin predici, educație și misionarism.

Biserica eremiților augustinieni, cunoscută și ca biserica Báthory ori a iezuiților, a fost cel de-al treilea monument medieval, din punctul de vedere al mărimii, din cetatea Alba Iulia, după catedrala Sf. Mihail și palatul episcopal.
Construit în a doua jumătate a secolului al XIV-lea...
Faţada nordică a palatului episcopal, cu intrarea principală.
Situat în colţul de sud-vest al Cetăţii, în imediata apropiere a catedralei romano-catolice, palatul episcopal este unul dintre cele mai importante monumente ale oraşului. Istoria sa, prestigiul instituţiei pe care o adăposteşte de secole, precum şi arhitectura edificiului sunt câteva dintre argumentele în acest sens.
Copie autentică a diplomei episcopului Dominic solicitată de oaspetele din Alba Iulia Toma cel Roșu (Thomas Rufus). (orig. în Arhiva Națională Maghiară, Budapesta)
Capriciile istoriei au făcut ca arhivele să păstreze ştiri rare despre locuitorii oraşului în Evul Mediu. Acesta este şi motivul pentru care există o disproporţie între ceea ce cunoaştem despre episcopul Transilvaniei şi membrii capitlului catedral din Alba Iulia, şi oamenii oraşului. Dată fiind această lipsă acută a informaţiilor despre locuitorii obişnuiţi, trebuie să valorificăm puţinele ştiri la care avem acces.
Diploma emisă de regele Ludovic I de Anjou la Alba Iulia în 20 octombrie 1349.
Ludovic I de Anjou (1342-1382) a fost fiul regelui Carol Robert de Anjou (1301-1342), cel care pusese capăt anarhiei și tendințelor de autonomie ale unor oligarhi și restabilise autoritatea regală în cursul primelor trei decenii ale deținerii puterii. În cursul unei domnii de patru decenii, regele Ludovic a ajuns în Transilvania în șapte rânduri. În unele cazuri, sosirea sa la Alba Iulia a coincis cu organizarea unor adunări obștești, cum ar fi 1344, 1359, sau cu cu emiterea unor decrete regale de...
Mandatul adresat de Ioan de Hunedoara conventului Cluj-Mănăștur la 3 ianuarie 1442. Documentul menționează că Ioan cel Tânăr (Johannes Miles de Hunyad) era îngropat în catedrala romano-catolică de la Alba Iulia.
Cea mai proeminentă familie românească din Transilvania medievală a fost cea a Hunedoreștilor. Trei membri ai acestei familii au fost înmormântați în catedrala episcopală din Alba Iulia. În evul mediu înmormântarea în locașul în care se oficiau liturghiile și în care se rosteau rugăciuni în mod regulat reprezenta un mod de a pregăti mântuirea sufletelor celor care își permiteau un asemenea privilegiu. Cea mai proeminentă familie românească din Transilvania medievală a fost cea a Hunedoreștilor. Trei...
Inscripţie votivă dedicată lui Aesculap şi Hygiei văzută şi copiată de către Johannes Mezerzius la Apulum la începutul secolului al XVI-lea. Astăzi dispărută (după I. Piso).
Moştenirea Antichităţii a fost apreciată şi în Alba Iulia începând cu Renaşterea. Cele două oraşe romane Apulum au lăsat în urmă câmpuri de ruine, din care s-au recuperat circa 1.000 de inscripţii. Printre primii interesaţi de copierea acestor inscripţii se numără canonicul Johannes Mezerzius (1470-1516). Stabilit la Alba Iulia, casa sa a fost chiar descoperită arheologic, suprapunând ruinele fostului Palat al Guvernatorilor Daciei, fapt ce permite justificarea, măcar în parte, a preocupărilor sale...
Parcul din fața Palatului princiar, începutul secolului XX.
Palatul principilor din Alba Iulia constituie unul dintre cele mai importante ansambluri - monument ale orașului și ale Transilvaniei. În perimetrul său se află urme ale castrului roman suprapuse de fortificația medievală a Albei, ale centrului episcopal medieval și modern catolic, ale capitlului medieval, dar și locuințe ale clericilor. În timpul Reformei religioase, principii Transilvaniei (sec. XVI-XVII) au preluat aici construcțiile mai vechi, le-au refăcut și le-au transformat într-o rezidență...
Sigismund Báthory. Gravură de Hans von Aachen (1596)
Născut în 1572, la Oradea, fiul lui Cristofor Báthory şi al Elisabetei Bocskai, putea fi unul dintre principii de seamă ai Transilvaniei dacă nu ar fi fost foarte nestatornic şi inconsecvent. A renunţat de patru ori la tronul Transilvaniei. La vârsta de 23 de ani, în 1595, ajunsese să se intituleze principe al Transilvaniei, Ţării Româneşti şi Moldovei, realizând un fel de unire prin tratate de vasalitate, însă, ulterior, prin repetatele renunţări la domnie, nu a făcut decât să agraveze situaţia...
Maria Cristina la vârsta de 3 ani (1577).
Maria Cristina a fost o distinsă personalitate feminină din istoria Transilvaniei. În urma nunţii din anul 1595, de la Alba Iulia, a devenit soţia principelui Sigismund Báthory. Femeie frumoasă, înzestrată cu toate atuurile unei adevărate principese, Maria Cristina nu a avut noroc în dragoste. Căsătoria sa cu Sigismund Báthory, „neconsumată” din cauza problemelor sale de natură sexuală, s-a dovedit a fi un eşec sentimental. În cele din urmă, va alege calea monahismului.
Mihai Viteazul, 1601.
Mihai Viteazul, domnul Ţării Româneşti (1593-1600), a guvernat de la Alba Iulia, din capitala principilor Transilvaniei, din noiembrie 1599 până în septembrie 1600. Această perioadă scurtă de stăpânire a domnului muntean asupra Transilvaniei, şi din mai-septembrie 1600 asupra Moldovei, a oferit istoricilor români din secolul al XIX-lea baza construirii imaginii lui Mihai Viteazul ca precursor al unificării teritoriilor locuite de români şi alegerea oraşului Alba Iulia ca loc simbolic al consfinţirii...
Ecaterina de Brandenburg (1602-1644).
Ecaterina de Brandenburg se numără printre femeile care îşi leagă numele de istoria Transilvaniei prin frumuseţe, avere şi putere. Căsătorită cu principele Gabriel Bethlen, a rămas văduvă pe când avea 27 de ani, dar şi stăpână peste principatul Transilvaniei, pentru o scurtă vreme, între 16 noiembrie 1629 şi 28 septembrie 1630. În timpul căsniciei cu Bethlen, frumoasa principesă a avut parte şi de idile amoroase, unele mai mult sau mai puţin dovedite. S-a recăsătorit în 1639 cu Francisc Carol de...
Principesa Anna Bornemisza – portret din anul 1680.
Principesa Apafi a Ardealului, Anna Bornemisza a fost un personaj feminin cu o personalitate surprinzătoare, având un şarm magnetic, o ambiţie indestructibilă, o inteligenţă nativă şi o energie debordantă. Aceste calităţi au fost combinate cu oportunism, duritate, viclenie şi o credinţă obsesivă în magia neagră, care au făcut-o nemuritoare, dar şi temută şi controversată în conştiinţa multor oameni.
Mihai Apafi - principe al Transilvaniei din anul 1661.
Considerat, poate pe nedrept, un principe slab, Mihai Apafi I a condus Transilvania în perioada 1661-1690, răstimp marcat de mari încercări. Domnia lui a adus însă şi un răgaz de relativă linişte pentru principatul Transilvaniei, cu numeroase beneficii pentru locuitorii acestuia. El a sprijinit educaţia, tipărirea cărţilor şi baterea de monede. A fost aspru judecat pentru unele dintre pasiunile lui, cum era cea pentru orologii şi patima alcoolului, dar și pentru numeroasele procese și condamnări...
Planul parterului, după Kovács András.
Un profil bine definit în viaţa culturală a oraşului Alba Iulia în prima jumătate a veacului al XVII-lea îl avea şcoala superioară a principelui Gabriel Bethlen, înfiinţată în anul 1622. A fost o şcoală de tip umanist, comparabilă cu Academia lui Vasile Lupu, întemeiată la Iaşi în 1640 şi cu Academia de la „Sf. Sava”, înfiinţată de Constantin Brâncoveanu, la Bucureşti în 1694. În ambiţiile sale de protector al culturii şi al artelor frumoase, principele Bethlen voia să transforme Alba Iulia într-un...
Clădirile monetăriei fotografiate de Adalbert Cserni la începutul secolului XX.
Una dintre secvenţele importante ale istoriei oraşului Alba Iulia se leagă de activitatea monetăriei.

Activitatea acesteia a acoperit două mari perioade: cea a principatului şi cea de după anul 1700, până la 1871. Primele monede au fost bătute în timpul principelui Gabriel Báthory, începând cu anul 1611, însă apogeul vechii monetării este atins sub principele Gabriel Bethlen, care a emis între anii 1618-1622 o mare masă monetară, incluzând şi piese de aur. O parte a acestor piese era bătută...
Fântână descoperită arheologic (probabil secolul al XVI-lea) în curtea Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (inedit).
Alba Iulia, importantă localitate medievală şi modernă, a beneficiat din postura sa de oraş episcopal, apoi de capitală a Principatului Transilvaniei, de lucrări tehnice la nivelul cerinţelor unor elite cu pretenţii. Printre acestea se numără şi asigurarea apei curente în cetate. Pe lângă fântânile ce deserveau pieţele, palatele sau curţile interioare, cetatea a beneficiat în timpul principelui Gabriel Bethlen de un apeduct. Apa era folosită nu doar pentru uzul curent, ci şi pentru a alimenta frumoase...
Bastionul sașilor reprezentat în colțul de sud-est al cetății (stânga jos), pe harta lui Giovani Morando Visconti.
Integrat astăzi în fortificaţia bastionară Alba Carolina, fiind vizitabil în traseul celor trei fortificaţii administrat de compania Corint, Bastionul Saşilor are o istorie foarte interesantă şi semnificativă pentru etapele de evoluţie ale oraşului. Ridicarea sa a avut loc între anii 1614 și 1627 şi a fost o tentativă de consolidare a capacităţii de apărare a capitalei principatului Transilvaniei, după ce aceasta suferise pierderi însemnate în anii 1603 şi 1613. Bastionul Saşilor a fost partea reuşită...
O vedere asupra fațadei estice a Casei Scaunelor Săsești, ȋn jurul anului 1900.
Clădirea care găzduieşte astăzi Inspectoratul Şcolar al Judeţului Alba este cunoscută sub numele de Casa Scaunelor Săseşti. Prin denumirea ei, ne reaminteşte perioada în care Alba Iulia era capitala principatului Transilvaniei iar principii s-au străduit să transforme în aşa fel edificiul, încât să reflecte importanţa politică a oraşului. În secolele XVI și XVII, oraşele ardelene, precum şi comitatele sau scaunele săseşti şi secuieşti deţineau la Alba Iulia facilităţi pentru găzduirea emisarilor...
Catehismul calvinesc, Bălgrad [Alba Iulia], 1648. Foaie de titlu.
Povestea tiparului începe la Alba Iulia odată cu venirea în oraş a tipografului polonez Raphael Hoffhalter/Skrzetuski, în anul 1567. După numai câţiva ani, în capitala principatului îşi făcea apariţia diacul Lorinţ, tipograf român din anturajul lui Coresi. Epoca de aur a tiparului albaiulian este plasată în secolul al XVII-lea, când activa tipografia princiară şi cea a mitropoliei ortodoxe. Ultimul episod al imprimeriilor locale s-a încheiat cu activitatea tipografiei episcopului Batthyány, la sfârşitul...
Unelte preistoricedin lemn descoperite în salina de la Ocna Mureş.
Constituit în jurul fortificaţiei, încă din perioada medievală, oraşul exterior a avut o istorie racordată la cea a Cetăţii. Era alcătuit din mai multe cartiere şi suburbii şi s-a transformat constant, dobândind aspectul unui veritabil centru urban. Existenţa oraşului exterior pe acest amplasament s-a încheiat la începutul secolului al XVIII-lea, când vatra lui a fost mutată spre est datorită construcţiei noii fortificaţii de tip Vauban, pe locul celei vechi.
Mormȃntul Episcopului Atanasie Anghel de la Alba Iulia, relocat de la Alba Iulia la Blaj ȋn septembrie 2013. Fotografie din 2013.
Învăluită în mister şi controverse confesionale, cu mize politice şi etnice, Unirea Bisericii românilor ardeleni cu Biserica Romei, hotărâtă la Alba Iulia, a rămas unul dintre fenomenele fundamentale ale istoriei Transilvaniei. Mult discutată, adulată sau contestată, decizia clerului român întrunit la Alba Iulia, în trei sinoade reprezentative în perioada 1697-1700, a marcat definitiv destinul politic, cultural şi confesional al românilor ardeleni.
Alba Carolina redatǎ pe prima ridicare topograficǎ iosefină - Josephinische Landesaufnahme (1764 - 1785).
Fortificaţia ridicată în perioada 1715-1738 în inima Transilvaniei, s-a dovedit a fi cel mai impunător monument baroc al provinciei şi cea mai reprezentativă cetate bastionară de tip Vauban din România.

Poarta I

1738
Vedere cu Poarta I a Cetății, faţada de est.
Parte a celei mai importante fortificaţii de tip Vauban din Transilvania, Poarta I este situată la baza terasei pe care a fost ridicată Cetatea, pe latura de răsărit a acesteia. Reprezintă primul punct de acces în incintă, după care urmează urcarea unui sector de drum, destul de înclinat, şi anume barbacana, la capătul căruia se află Poarta a II-a.
Vedere cu Poarta a II-a Cetății, faţada de est.
Poarta a II-a, amplasată la extremitatea superioară a barbacanei, era următorul punct de acces în cetate de pe latura de est şi ultimul înaintea Porţii a III-a. Împreună cu Poarta I, delimitează barbacana Cetăţii, şi anume traseul şicanat ce avea drept scop îngreunarea accesului asediatorilor la poarta principală, precum şi forţarea acestora să folosească o cale ce-i expunea tirului apărătorilor. În cazul Cetăţii Alba Carolina, traseul şicanat era un drum de acces cu o pantă destul de pronunţată...
Fațada estică a Porții a III-a a cetății bastionare Alba Carolina.
Poarta a III-a, amplasată pe latura de est a incintei, este principalul punct de acces în cetate. Ea se dovedeşte a fi cea mai impozantă dintre cele şase porţi ale fortificaţiei, remarcându-se, nu doar prin dimensiuni, ci şi prin bogăţia decorului, ce face parte dintr-un program mai amplu, menit a-l glorifica pe împăratul Carol al VI-lea. Totodată, prin calitatea plasticii figurative, acest monument, împreună cu celelalte porţi ale cetăţii Alba Carolina, a influenţat evoluţia sculpturii baroce din...
Faţada de est a Porții a IV-a  a cetății bastionare Alba Carolina.
Numită în trecut şi „Poarta Episcopului”, este situată în partea de vest a Cetăţii, în zona mediană a curtinei ce uneşte bastioanele Sf. Mihail şi Trinitarienilor. Prevăzută cu o singură intrare, carosabilă, şi cu pod mobil la exterior, ea permitea accesul în incintă după trecerea de celelalte două porţi de pe latura de vest (a V-a şi a VI-a).
Poarta a V-a a fortificației Alba Carolina, intrarea dinspre ravelin.
Poarta a V-a este situată pe latura de vest a fortificaţiei, între ravelinul Sfântul Mihail şi contragarda bastionului Trinitarienilor. Împreună cu cea de-a VI-a poartă, facilitează accesul în Cetate de pe latura de vest, dinspre Platoul Romanilor.
Poarta a VI-a a cetății bastionare Alba Carolina, accesul dinspre vest.
Poarta a VI-a este situată pe latura de vest a fortificaţiei, pe ceea ce constituie a treia linie de apărare a Cetăţii, şi anume contragarda. Împreună cu cea de-a V-a, facilitează accesul în Cetate de pe latura de vest, dinspre Platoul Romanilor.
Ceremonialul schimbului de gardă, în interiorul garnizoanei; exerciții, sf. sec. al XIX-lea.
În epoca modernă Cetatea, prin perimetrul controlat de armata habsburgică (1687-1918), apoi de armata română după anul 1918, s-a distins în peisajul urban al Transilvaniei prin numeroase parade şi ceremonii militare. Dacă în secolul al XVIII-lea schimbul de gardă avea loc, probabil, în faţa Arsenalului ori în faţa palatului Apor, reşedinţa comandantului trupelor imperiale din Cetate, la mijlocul secolului al XIX-lea ceremonialul avea loc lângă statuia lui Carol, deasupra Porţii a III-a, pentru ca...
Portretului împăratulșui Iosif al II (1741-1790) realizat de pictorul Joseph Hickel (apud http://www.wikiwand.com/ro/Iosif_al_II-lea_al_Sf%C3%A2ntului_Imperiu_Roman)
Una dintre cele mai importante cetăți ale Transilvaniei, Alba Carolina, și unul dintre cele mai reprezentative orașe ale provinciei, Karlsburg, s-au bucurat în epoca modernă de vizitele oficiale ale împăraților din Casa de Habsburg. Povestea noastră se referă la călătoriile făcute de împăratul Iosif al II-lea în oraș în anii 1773 și 1783, precum și la vizita împăratului Francisc şi a soției sale, împărăteasa Carolina de Bavaria, din anul 1817.
Corpul administrativ al Spitalului Militar, vedere dinspre sud (aproximativ 1900).
Una dintre cele mai vechi şi importante străzi ale cetăţii medievale, strada Sfântul Mihail, cunoscută azi drept strada Unirii, poartă amintirile şi păstrează forfota oraşului de altădată.
Vedere generală cu strada Păcii dinspre sud (prima jumătate a secolului XX).
S-a perpetuat în Cetate o anumită tradiţie urbană păstrată prin câteva aliniamente stradale, de pe vremea castrului roman al Legiunii a XIII-a Gemina. Această realitate a rămas confirmată chiar şi în cazul unor străzi secundare, care au rezistat prin proprietăţile lor civile, poziţionate pe ambele fronturi stradale, pe parcursul epocii medievale şi moderne. În modernitate, o asemenea stradă a purtat, pe rând, diverse denumiri: strada Italienilor, strada Poştei, Fogarasy Mihály utca, Axente Sever,...
Intrarea ȋn incinta Palatului Apor, perspectivǎ din colțul strǎzii Mitropolit Andrei Șaguna (strada Farmaciei / Aphoteke Gasse) cu strada Gabriel Bethlen.
Cu numeroase denumiri, strada Saşilor până în 1714, strada Generalului în 1850 sau strada Bátthyani la 1900, în 1918 strada Andrei Şaguna, apoi Nicu Filipescu, redenumită azi Gabriel Bethlen, este una dintre cele mai vechi străzi ale Cetăţii Vauban Alba Carolina, fiind flancată de importante instituţii culturale şi emblematice clădiri istorice ale urbei. Ea sintetizează atmosfera oraşului de odinioară. A fost o arteră animată, împărţită deopotrivă de catolici şi calvini, de elevii seminarului sau...
Strada Mikó (Mikó utca) cu Casa Mikó, vedere spre sud.
Mă încearcă tentaţia de a începe această nouă poveste printr-un exerciţiu de imaginaţie. Mă aflu în anul 2015 pe Strada Fără Nume dintre Muzeul Naţional al Unirii şi Catedrala Încoronării, adică în inima unui cvartal marcat de Piaţa Cetăţii, Piaţa Tricolorului, Strada Unirii şi Strada Mihai Viteazul. Zelul dovedit de ingeniosul arheolog şi fotograf Adalbert Cserni, moştenirea de imagini pe care ne-a lăsat-o, mă ajută să redeschid ochii într-un peisaj urban de la 1900, aflându-mă acum pe Pavillon...
Biserica Bathory, fotografie de Adalbert Cserni.
Odată cu victoria Contrareformei în Transilvania, obţinută de Biserica Catolică cu sprijinul Habsburgilor şi ca urmare a restaurării episcopiei romano-catolice la Alba Iulia (1716), s-a impus nevoia unei instituţii formative moderne pentru clerul catolic ardelean. Locul acestei şcoli, chemată să răspundă comandamentelor tridentine ale Reformei catolice, a fost găsit firesc în proximitatea episcopiei latine de Alba Iulia, în noua Cetate de tip Vauban.
O perspectivă dinspre sud-vest asupra clădirii bibliotecii Batthyaneum, redată pe o ilustrată.
Colecţia de cărţi medievale şi premoderne a Bibliotecii Batthyaneum reprezintă unul dintre principalele motive de faimă ale oraşului Alba Iulia, de la momentul fondării ei, până în zilele noastre. Numărul de aproximativ 18 000 de volume nu spune prea multe. Dar conţinutul acestora, varietatea şi vechimea lor, fac din ea un tezaur cultural demn de o preţuire şi de o valorificare mult mai atentă. Constituirea colecţiei are o istorie la fel de fascinantă, ca şi cea a drumului cărţilor spre Alba Iulia.
Intrarea Spitalului Militar (aproximativ 1900).
Clădirile spitalului militar, surprinse de Adalbert Cserni în fotografiile sale în jurul anului 1900, îşi au originea la începutul secolului XVIII, ba poate chiar în ultimii ani ai secolului anterior, atunci când a fost atestată funcţionarea unei instituţii spitaliceşti în Alba Iulia. În cei aproape 300 de ani de funcţionare, spitalul a purtat diferite denumiri, existenţa sa fiind strâns legată de evenimentele majore prin care oraşul a trecut în tot acest timp. Epidemiile, revoluţia din 1848-1849,...
Clădirea „Babilon” văzută dinspre strada Unirii (Erzsébet utca).
Instaurarea stăpânirii habsburgice în Transilvania la sfârşitul secolului XVII s-a concretizat şi în Alba Iulia prin trimiterea de trupe imperiale care au fost încartiruite în oraş. Întrucât staţionarea unui număr mare de militari reprezenta o problemă greu de soluţionat din punctul de vedere al spaţiilor de cazare, între 1851 şi 1853, pentru ofiţerii habsburgici şi familiile acestora s-a construit pavilionul nr. 1, numit „Babilon” datorită caracterului multietnic al locuitorilor săi. Prevăzută cu...
Monumentul Losenau la începutul secolului XX.
În timpul revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania a avut loc bătălia de la Simeria, la podul peste Strei, acolo unde trupele imperiale habsburgice conduse de locotenent-colonelul Ludwig von Losenau au înfruntat armata revoluţionară maghiară aflată sub conducerea generalului polonez Józef Bem. În condiţiile în care pierderile au fost mari de ambele părţi, victoria nu a putut fi revendicată de nicio tabără, dar „eroicul vice-colonel” von Losenau a fost grav rănit de un glonţ de puşcă în dimineaţa...
Monumentul Custozza la începutul secolului XX.
Pentru a alipi Veneţia la regatul Italiei, creat în 1861, cinci ani mai târziu italienii au intervenit în conflictul dintre Prusia şi Imperiul Habsburgic, creând un front sudic împotriva trupelor imperiale, ceea ce va face ca Viena să trimită în Lombardia un important contingent militar comandat de arhiducele Albrecht. Întrucât Transilvania aparţinea Imperiului Habsburgic, la bătălia de la Custozza, din 1866, a participat şi Regimentul 50 Infanterie din Alba Iulia. La 40 de ani distanţă de la victoria...
Proiectul Gimnaziului Superior Romano-Catolic: detaliu cu fațada edificiului (sf. sec. al XIX-lea).
Într-o cetate care s-a definit drept cel mai important centru militar al Transilvaniei, perimetrul ce găzduieşte azi clădirea centrală a Universităţii „1 Decembrie 1918” a rămas de mai bine de 700 de ani un spaţiu destinat culturii şi răspândirii cunoaşterii. Aici au poposit, pe rând, promotorii culturii medievale şi moderne, de la călugării catolici augustinieni eremiţi (sec. XIII-XVI), la călugării dominicani (sec. al XVI-lea) şi în cele din urmă, tot aici, s-au aşezat în două etape iezuiţii (în...
Orașul Alba Iulia în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Ridicarea topografică iosefină (1763-1787) – detaliu.
Situat la baza platoului pe care a fost construită cetatea, oraşul de jos s-a constituit în secolul al XVIII-lea, prin deplasarea spre est a locuirii din vechea aşezare ce a existat în jurul fortificaţiei. Aici s-a mutat întreaga viaţă orăşenească, în timp ce interiorul cetăţii a fost ocupat, aproape în totalitate, de garnizoana austriacă şi de personalul ce deservea Episcopia Romano-Catolică. Pe noul amplasament s-au construit case, biserici şi alte edificii publice, s-au deschis prăvălii, s-a amenajat...
Copil în port popular românesc
Comunitatea românească de la Alba Iulia a avut constant o pondere importantă în cadrul populaţiei oraşului. Trăind iniţial în cartierele mărginaşe, elementul românesc a devenit treptat tot mai prezent şi mai influent în viaţa urbei. O evoluţie similară se poate constata şi din punct de vedere demografic, locuitorii români ai oraşului devenind majoritari la scurt timp după unirea Transilvaniei cu România.
Biserica „Sfânta Treime” din Maieri II – văzută dinspre sud-vest.
Situată în oraşul de jos, pe actuala stradă a Iaşilor, este prima biserică din piatră ridicată de românii din Alba Iulia, în secolul al XVIII-lea. Ea a fost construită pe noul amplasament al oraşului exterior, ce se întemeia la acea vreme în partea de răsărit a terasei pe care, între 1715 şi 1738, s-a edificat noua fortificaţie bastionară, de tip Vauban.
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Lipoveni – turnul-clopotniţă.
Situată în orașul de jos, pe actuala stradă Mărăşeşti, biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” este una dintre cele mai vechi construcţii de acest tip din Alba Iulia, ridicată din piatră şi cărămidă de către credincioşii români, în secolul al XVIII-lea. Edificarea ei s-a produs în contextul restructurării urbane generate de construirea Cetăţii Alba Carolina, ce s-a soldat cu mutarea oraşului medieval din afara zidurilor pe un nou amplasament.
Biserica „Buna Vestire” din Centru văzută dinspre sud-vest.
Situată în oraşul de jos, pe actuala stradă Călăraşi, este prima biserică ridicată de românii ortodocşi din Alba Iulia, după promulgarea de către împăratul Iosif al II-lea, la 29 noiembrie 1781, a Edictului de toleranţă. Cunoscută şi sub numele de „Biserica Grecilor”, a fost construită de românii din cartierul Lipoveni, reveniţi la ortodoxie în cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, cu sprijinul financiar al negustorilor macedo-români din oraş, în condiţiile în care cea veche a rămas în...
Biserica „Sfânta Treime” din Maieri I – văzută dinspre sud.
Situată în oraşul de jos, pe strada Iaşilor, este cea de-a doua biserică ortodoxă din Alba Iulia, ridicată din piatră, după promulgarea de către împăratul Iosif al II-lea, la 29 noiembrie 1781, a edictului de toleranţă. A fost construită de românii din suburbia Maieri, reveniţi la ortodoxie, în cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în condiţiile în care biserica veche de aici a rămas în proprietatea greco-catolicilor.
Imagine din cartierul maghiar
Maghiarii din Alba Iulia au jucat un rol important în istoria oraşului, ei alcătuind până la începutul epocii moderne una dintre cele mai consistente comunităţi etnice ale urbei. Foarte influentă în perioada principatului, când în componenţa ei se aflau şi numeroşi nobili de la curte, rolul său s-a diminuat sensibil în secolele care au urmat. Şi din punct de vedere demografic evoluţia a fost asemănătoare, maghiarii având în prezent o pondere modestă în cadrul populaţiei oraşului.
Biserica reformată – văzută dinspre nord-est.
Situată în oraşul de jos, pe actuala stradă Regina Maria, este singura biserică reformată calvină din Alba Iulia. A fost construită la jumătatea secolului al XVIII-lea, la scurt timp după mutarea spre răsărit a vetrei oraşului exterior, în nou-constituitul cartier al etnicilor maghiari.
Biserica evanghelică (1826)
Germanii au fost o prezenţă constantă în istoria oraşului Alba Iulia. Deşi nu foarte numeroşi, ei alcătuiau o comunitate influentă şi respectată în ansamblul populaţiei localităţii. Comunitatea avea o structură etnică relativ eterogenă, fiind alcătuită din saşi transilvăneni şi din germani veniţi aici din diferite provincii ale Imperiului Habsburgic. Aceasta s-a diminuat treptat, în prezent germanii având o pondere modestă în cadrul populaţiei oraşului.
Sinagoga veche la începutul secolului XX.
Dorind să îmbunătăţească relaţiile comerciale cu Imperiul Otoman, principele Transilvaniei, Gabriel Bethlen, a emis un privilegiu în iunie 1623, prin care a permis evreilor sefarzi să vină în principat, iar Alba Iulia era singurul oraş în care aceştia aveau voie să se stabilească. După instaurarea stăpânirii habsburgice asupra Transilvaniei, numărul de evrei a crescut, alături de sefarzi venind şi aşkenazi, astfel că în oraşul de pe Mureş au existat la un moment dat două sinagogi. De la sfârşitul...
Faţada muzeului vechi, cu anul 1896.
Între primele societăți culturale menite să sprijine înființarea unor muzee în Transilvania se numără și cea apărută la Alba Iulia, în anul 1886. Muzeul local, inaugurat în anul 1888, cuprindea bogate colecții de arheologie romană, științele naturii, etnografie și numismatică, aflate în grija lui Adalbert Cserni, custode și director al instituției. Rolul muzeului de pilon în cultura locală, în cele trei decenii de existență, a fost de necontestat. Moartea lui Cserni, precum și noile realități politico-istorice...
Imagine din timpul săpăturilor lui Adalbert Cserni în oraşul roman Apulum: în prim plan copilul Alexandru Borza (anul 1895)
Începuturile arheologiei în Alba Iulia se leagă de numele lui Adalbert Cserni (1842-1916), cel care a înfiinţat primul muzeu în localitate.
Activitatea sa, desfășurată cu un deosebit entuziasm, a fost cea a unui arheolog amator, întrucât profesia sa de bază s-a situat în domeniul ştiinţelor naturii. Un apropiat al său, încă de la o vârstă fragedă, a fost Alexandru Borza (1887-1971), eminent naturalist, apreciat la nivel mondial. Cei doi au împărtăşit aceleaşi pasiuni: ştiinţele naturii şi...
Preotul paroh Nicolae Cado, în haine liturgice, în faţa altarului bisericii ortodoxe din Pâclişa (1914).
Parohia ortodoxă Pâclişa a fost una modestă la nivelul parohiilor din Protopopiatul Alba Iuliei în secolul al XIX-lea. Ieşirea sa din anonimat s-a datorat preotului Nicolae Cado, care a slujit în această biserică între anii 1878 şi 1925, autor al unei apreciate cronici parohiale. Prin calitatea efortului său cronicistic, dar şi organizatoric, preotul Cado se distinge în cadrul intelectualităţii rurale transilvănene a vremurilor sale.
Fotograful Adalbert Cserni, împreunǎ cu soția Térez și fiica Ágnes , în curtea locuinței sale.
Avem elementele care ne permit să afirmăm că în Alba Iulia au existat în epoca modernă personalităţi care s-au îngrijit de memoria locului.
Pasiunea pentru frumos şi prezervarea trecutului au stimulat strădaniile celor care, prin fotografiile făcute de ei, reuşesc să ne transmită parfumul oraşului de altădată.
Prima etapă a demersului nostru, Alba Iulia - o istorie în imagini a oraşului prin străzile şi monumentele sale, are la bază două colecţii importante de fotografii, deţinute de Muzeul...
Corpul ofițeresc al Batalionului 1 de Infanterie von Taxis în fața monumentului Custozza, circa 1906.
Amintirile rămase după vizitarea unui oraş constau, cel mai adesea, în imaginile monumentelor, ale unor clădiri, pieţe, parcuri, eventual muzee. Dar adevărata viaţă citadină pulsează în fiinţele care îşi asumă identitatea de locuitori ai respectivei urbe. Ei pot fi percepuţi ca o populaţie şi atunci nu pot fi definiţi decât cu instrumentele aride ale statisticii. Dar o adevărată apropiere de oamenii unui oraş, în cazul nostru ai Alba Iuliei, îi scoate pe aceştia din sumbra mulţime de capete fără...
Localul restaurantului „La porumbelul” (Galambovendéglő) (circa 1900).
Blamate de moralişti, restaurantele şi hotelurile sunt totuşi locurile unde se desfăşoară o bună parte din viaţa publică a unui oraş. Dimitrie Gusti, notoriul sociolog interbelic, a inclus „cârciuma” în sistemul său teoretic, considerând-o o unitate socială, alături de moară, şcoală, primărie şi chiar de biserică. El vedea în cârciumă nu atât locul irosirii banilor pe băutură, cât pe cel în care oamenii află noutăţile şi încheie relaţii de tot felul.
Pentru Alba Iulia, povestea poate pătrunde...
Imaginea unei prostituate la 1900.
Observatori ai transformărilor din metropolele imperiului, moralişti, medici şi autorităţi municipale au adoptat la nivel local o serie de măsuri destinate moralei şi sănătăţii publice. Printre dispozțiile normative considerate novatoare în domeniul „luptei împotriva imoralităţii şi bolilor venerice”, se regăseşte sistemul prostituţional. Introdusă la Pesta în 1867, reglementarea prostituției s-a răspândit şi în restul Ungariei până la începutul Primului Război Mondial. Comitatul Alba Inferioară...
Terasa și grădina restaurantului de la Lumea Nouă.
Asemeni oraşelor importante din Imperiul Habsburgic, şi Alba Iulia (Carlsburg/Gyulafehérvár/Bălgrad) a avut, la câţiva kilometri de centrul urban, un spaţiu special amenajat pentru petrecerea timpului liber. Într-un peisaj extrem de generos, locuitorii oraşului se puteau bucura de lacuri frumoase şi de pădurea bogată din apropiere.
Strada Ferencz Déak (Déak Ferencz utca), vedere spre sud (începutul sec. XX).
În vremuri de care ne desparte ceața aurie a timpului, fiecare oraș mic avea o stradă mare. Dar până și pentru Alba Iulia cea cu 11 500 de locuitori la 1900, „strada mare” era un eufemism în spatele căruia se ascundeau denumiri schimbate odată cu stăpânirile. Ieri și astăzi pe Strada Mare; oare nu-l trădăm pe „astăzi” dacă, inspirați de memoria fotografică, constatăm că „ieri” Strada Mare era mai vie? Ea a rămas o arteră comercială, însă momentul în care va reveni la animația de acum un secol este...
Zi de târg la Alba Iulia, în perioada interbelică (colecția de fotografii a doamnei Marily Le Nir).
În epoca vitezei şi a mobilităţii accentuate, o privire retrospectivă asupra transportului din oraşul Alba Iulia este ilustrativă şi am spune chiar reconfortantă. De-a lungul vremurilor, Alba Iulia a fost un oraş uşor accesibil, legat, pe apă şi pe uscat, de restul Transilvaniei. În epoca modernă, albaiulienii au avut acces la cursele regulate, cu diligenţa, cu mocăniţa sau cu trenul, fiind legaţi de rutele importante ale regiunii.
Clădirea și peronul gării din Alba Iulia în timpul vizitei generalului Berthelot (1919).
Gara din Alba Iulia a fost construită în 1868, an în care s-a dat în folosinţă prima cale ferată din Transilvania, pe ruta Arad - Alba Iulia, astfel că albaiulienii au fost printre primii ardeleni care au beneficiat de transportul feroviar. Primul tren de marfă a sosit la 8 decembrie 1868, pentru ca peste numai două săptămâni primul tren de persoane să vină la peronul gării din Alba Iulia. Construit iniţial din două corpuri de clădire identice, legate printr-un vestibul, edificiul gării a fost extins...
„Casa veche”, prăvălie aparținând lui  Antal Lakner, situată în piața Ferencz Novák (Novák Ferencz tér) la sfârșitul sec. XIX.
Să începem prin a ne pune în locul celui care, privind pe fereastra trăsurii, pe la 1900, reţinea câteva imagini fugitive de pe fronturile stradale ale oraşului. Este adevărat, venind dinspre sud, călătorul de la schimbarea veacului al XIX-lea era impresionat de dimensiunile edificiului Morii Johanna, întruchipare a ideii de industrie. Această senzaţie era însă efemeră, deoarece următoarele secvenţe îl îndreptăţeau să creadă că tocmai traversează o aşezare cu o „economie de dugheană”. Într-adevăr,...
Vechiul pavilion de tenis din Alba Iulia (începutul secolului XX), utilizat și în perioada interbelică.
Sportul era o temă de dezbatere în presa locală din deceniile interbelice. Tonul articolelor pendula între decepție și optimism. „Nu știm în primul moment cum să o considerăm, ca temă umoristică, sau tragicomică. Nu credem că ar fi încă în toată România un oraș cu o viață sportivă mai neglijată ca cea din Alba Iulia”. Articolul încărcat de sarcasm apărea în 1924 în ziarul Vestea. Autorul, camuflându-și identitatea sub pseudonimul Dellius (istoric roman din sec. I î.Hr.), era probabil avocatul Simion...
Consiliul Național Român din Alba Iulia
În 30 octombrie a fost fundat la Budapesta Consiliul Central Naţional Român. Stabilindu-şi la 2 noiembrie sediul la Arad, acest nou centru de putere a cerut românilor din Transilvania să-şi înfiinţeze pretutindeni consilii naţionale comitatense şi comunale. Unul dintre primele apărute a fost Consiliul Naţional Român din Alba Iulia. Acesta nu a fost un simplu organ administrativ local. Faptul că a exercitat puterea în perioada pregătirii şi desfăşurării Marii Adunări Naţionale, i-a atribuit competenţe...
Manifest din noiembrie 1918, cuprinzând listele membrilor Consiliului Național Român din Alba Iulia și ai Sfatului Militar Național Român pentru Alba Iulia și Jur.
La începutul lui noiembrie 1918, întorși de pe front cu armele asupra lor, militarii austro-ungari se antrenau în acțiuni cunoscute sub denumirea generică de „revoluție”. Acestea constau în atacarea autorităților civile care se mai aflau încă la posturi, dar, cel mai adesea, în jefuirea fermelor marilor proprietari rurali și a magazinelor urbane. Consiliul Central Naţional Român de la Arad a luat o măsură salutară. În apelul Cătră națiunea română, publicat la 8 noiembrie 1918, militarii români erau...
Camil Velican, portret fotografic din jurul anului 1903.
Camil Velican a avut o biografie exemplară de intelectual român de la schimbarea veacurilor XIX-XX. El a manifestat totuși o mică abatere de la modelul cel mai răspândit: nu a fost fiu de agricultor. Tatăl său, Alexandru, a fost avocat, apoi judecător la Tribunalul Comitatului Alba Inferioară. Prin mamă, Maria Țârlea, se înrudea cu episcopii din familia Hossu, Vasile și Iuliu, ultimul devenit cardinal în vremuri de oprimare.Născut în Târgu Mureș, la 18 decembrie 1878, micul Camil a venit cu întreaga...
Marea Adunare Națională, vedere de ansamblu.
În discuțiile despre evenimentul de la 1 decembrie 1918 se impune de obicei întrebarea: de ce la Alba Iulia. Istoriografia romantică din secolul al XIX-lea a cultivat „Alba Iulia”, orașul unirii lui Mihai Viteazul de la 1600, ca pe un simbol al unității naționale a românilor. Membrii comitetului executiv al Partidului Național Român, întruniți la Oradea, în 12 octombrie 1918, au dispus că doar o adunare națională poate stabili cadrul autodeterminării națiunii române din Transilvania. Prezența la...
Textul manuscris, legat în coperte de piele, al discursului rostit de Vasile Goldiș în Sala Unirii.
Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a avut 11 oratori: Ştefan Cicio Pop, preşedinte al Consiliului Central Naţional Român, Ioan Suciu, raportorul adunării, Gheorghe Pop de Băseşti, preşedintele Partidului Naţional Român, Vasile Goldiş, Iuliu Maniu, Iosif Jumanca, Alexandru Vaida Voevod, Ioan I. Papp, episcop ortodox al Aradului, Miron Cristea, episcop ortodox al Caransebeşului, Iuliu Hossu, episcop greco-catolic al Gherlei şi Aurel Vlad. Doar primii opt au luat cuvântul în Sala Unirii. Într-un...
Casa din Str. Șurilor (astăzi V. Alecsandri, nr. 54) unde Samoilă Mârza a ȋnchiriat un apartament.
Fotografiile de la Mare Unire din 1918 sunt foarte cunoscute şi au o importanţă istorică deosebită. Nu la fel de cunoscut este însă autorul lor, Samoilă Mârza, care a locuit pentru multă vreme în Alba Iulia. Activitatea sa diversă şi interesantă nu s-a rezumat doar la imaginile realizate la Marea Adunare Naţională.
Locotenent-colonelul Vasile Gagiu, alți militari și localnici la Poarta a II-a a Cetății Alba Carolina.
Evenimentul anunțat în titlu și Marea Adunare Națională fac parte din același proiect, fără ca între ele să existe o relație de determinare reciprocă. La sfârșitul lui noiembrie, guvernul aflat încă în refugiu la Iași repeta campania din august 1916 prin care țara își începuse beligeranța în Primul Război Mondial, urmărind aceleași scopuri, unirea Transilvaniei cu România și protejarea conaționalilor de dincolo de Carpați. Fără ca actul de la 1 decembrie 1918 să li se datoreze în mod direct, regimentele...
Școala civilă de stat maghiară din Alba Iulia.
Cu această abordare pătrundem de fapt în tradiția Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan”. O tradiție a cărei valoare este dată de împrejurarea că amintitul centenar este precedat și anunțat de un altul, cel al unirii Transilvaniei cu România la 1 decembrie 1918. Liceul românesc de stat din Alba Iulia este primul de acest fel fundat în provincie, deși apărea într-un oraș cu abia 11.000 de locuitori, față de Sibiu, cu 38.000, Brașov, 41.000, ca să nu mai vorbim de Arad, cu 77.000! Alba Iulia...
Generalul Berthelot la sosirea în gara din Alba Iulia (1919).
Generalul Henri Mathias Berthelot, şeful Misiunii Militare Franceze din România în timpul Primului Război Mondial, a venit de două ori în Alba Iulia. Prima sa venire a avut loc la exact o lună după unirea Transilvaniei cu România, iar a doua sa vizită a fost prilejuită de festivităţile încoronării organizate la 15 octombrie 1922 pentru regele Ferdinand I şi regina Maria. Fotografia îi înfăţişează pe suveranul român şi pe generalul francez într-o călduroasă strângere de mână.
Regele Ferdinand şi regina Maria în vizită pe şantierul catedralei încoronării (Alba Iulia, 27 aprilie 1921).
După semnarea, la 4 iunie 1920, a Tratatului de la Trianon, care aducea recunoașterea internațională a unirii Transilvaniei cu România, sosise momentul transpunerii în viață a proiectului încoronării regelui Ferdinand I ca suveran al noii Românii. Dacă actul ca atare nu a întâmpinat obiecții, în privința circumstanțelor nemijlocite ale desfășurării sale au existat mai multe puncte de vedere. Târziu, în februarie 1921, a obținut câștig de cauză propunerea lui Nicolae Iorga, de a fi reconstruită, într-un...
Regele Ferdinand şi Ion I. C. Brătianu, preşedintele Consiliului de Miniştri, în pridvorul catedralei încoronării (15 octombrie 1922).
Declanșarea Primului Război Mondial a adus în actualitate posibilitatea unirii Transilvaniei cu România. Dar la începutul conflagrației, mentalul național al grupurilor unioniste era diferit de cel de la sfârșitul acesteia. Cercurile opiniei publice din capitală, ardelenii stabiliți în București, până și guvernamentalii, aveau în vedere următorul scenariu: România va intra în alianță cu Franța, Anglia și în mod fatal cu Rusia. Această coaliție, Antanta, va ieși învingătoare în confruntarea militară...
Episcopul Iustinian Teculescu. Fotografie din 1930.
Clerul militar și-a făcut prezența în armata română îndată după Unirea Principatelor. Dar până și în Războiul de Independență „preoții de garnizoană” aveau un statut incert, fără a se bucura de avantajele corpului ofițeresc. Abia declanșarea Primului Război Mondial a motivat Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și Marele Cartier General al Armatei să adopte un set de Instrucțiuni prin care să sistematizeze rețeaua preoților din armată și să o asimileze ierarhiei militare. Șeful Serviciului...
Vedere asupra zonei estice de protecţie a Cetăţii, în dreptul bisericii evanghelice-luterane. Imaginea este anterioară apariţiei unei străzi flancate de locuinţe (sf. sec. XIX).
Începând din deceniul al treilea interbelic, viața citadină din Alba Iulia a dobândit un alt suflu, în care vechiul și noul erau prezente deopotrivă. Ca și în celelalte centre urbane ale Transilvaniei, s-au extins, treptat, efectele apartenenței la statul român. În industrie, comerț și în domeniul creditului întreprinzătorii evrei și-au păstrat preponderența, până la al Doilea Război Mondial. Au apărut însă, modest la început, industriile, magazinele și băncile românești. Uzina Comunală S. A., de...
Ion I. C. Brătianu. Portret.
Şef al Partidului Naţional Liberal, prim-ministru şi ministru al României de mai multe ori, Ion I. C. Brătianu a vizitat Alba Iulia doar după 1918, anul unirii Transilvaniei cu România. Întrucât liderul politic a avut un rol determinant în crearea României Mari, la care se adaugă şi faptul că a coordonat festivităţile de încoronare a regelui Ferdinand I şi a reginei Maria, organizate la Alba Iulia, în data de 15 octombrie 1922, la 16 septembrie 1995, în piaţa care astăzi îi poartă numele, a fost...
Iuliu Maniu. Portret.
Deputat al Parlamentului de la Budapesta, înainte de unirea Transilvaniei cu România, deputat în perioada interbelică al Parlamentului de la Bucureşti, preşedinte al Partidului Naţional Român din Transilvania, iar din 1926 preşedinte al Partidului Naţional-Ţărănesc, premier al României, Iuliu Maniu a fost una din cele mai proeminente personalităţi politice române din prima jumătate a secolului XX. Deşi nu era originar din Alba Iulia, el a dovedit un puternic ataşament faţă de acest oraş. Ca atare,...
Intrarea în aripa nordică a ansamblului Catedralei Încoronării, unde a fost instalat în 1928-1929 Muzeul Unirii.
Țările apărute de pe ruinele Imperiului Austro-Ungar nu se gândeau să-și aniverseze primul deceniu de existență calculând timpul de la tratatele de pace care le conferiseră legitimitatea internațională. Anul de referință era 1918, pe parcursul căruia se manifestase voința politică de a cuprinde noile state-națiuni între propriile frontiere. Firește, românii nu s-au abătut de la această stare de spirit, plănuind manifestări impresionante prin care să-și demonstreze lor înșiși și lumii întregi că deceniul...
Sculptorul Iosif Fekete pe șantierul obeliscului „Horea Cloșca și Crișan”, în 1937.
Celor ce coboară prin poarta a III-a a Cetăţii din Alba Iulia li se înfăţişează treptat un obelisc de piatră care impresionează în primul rând prin înălţimea sa. Dar puţini dintre ei trăiesc impresia vie că au în faţă, poate, cel mai important monument de for public din România ultimului secol.
De cine a fost realizat?
Numele sculptorului Iosif Fekete este pe cale de a fi uitat. Cu toate acestea, pentru lumea cunoscătorilor, el stă fără complexe alături de Dimitrie Paciurea, care i-a fost...
Membrii guvernului împreună cu Partenie Ciopron, episcopul militar de Alba Iulia, în fața Sălii Unirii.
Serbările Unirii au avut întotdeauna un caracter politic. Organizarea lor a presupus depunerea unor eforturi materiale, mobilizări de mase şi colaborări instituţionale, cerând mijloace de care nu putea dispune decât guvernul. Serbările din 1939 au fost marcate de teatralismul rigid al regimului carlist şi de spectrul sumbru al războiului mondial care tocmai izbucnise.
Colonelul Dănilă Papp, desen (1915).
În deceniile interbelice, autoritățile centrale și locale au încercat adesea să remedieze discrepanța dintre importanța istorică a Alba Iuliei și poziția reală a orașului între centrele urbane ale țării. Semne de schimbare au apărut abia în deceniul patru al secolului XX, când, pe fondul evoluției proiectelor de regionalizare, orașului de pe Mureș i s-a pregătit o importanță administrativă de natură să-i extindă autoritatea dincolo de limitele județului. În perioada 1938-1940 Alba Iulia a jucat rolul...
Întâmpinarea generalului Ion Antonescu cu pâine şi sare de către Aurel Bozdoc, primarul oraşului Alba Iulia.
În cele două milenii de existenţă, în Alba Iulia au venit voievozi, regi, împăraţi şi preşedinţi, cu toţii arătând un interes special pentru oraşul de pe malul drept al Mureşului. La 1 decembrie 1940, atunci când se împlineau 22 de ani de la unirea Transilvaniei cu România, generalul Antonescu, conducătorul statului, a fost şi el prezent în Alba Iulia. Adunarea naţională organizată a degajat un entuziasm greu de descris în cuvinte, la aceasta participând câteva zeci de mii de persoane venite din...
Bulevardul Transilvaniei.
În cele peste patru decenii de comunism în România, Alba Iulia a fost marginalizată, mai ales între 1950 şi 1968, atunci când oraşul a făcut parte din regiunea Hunedoara. Comunismul a distrus mult şi a construit enorm, amprenta lăsată de acest regim fiind vizibilă şi astăzi în oraşul de pe Mureş prin existenţa cartierelor de blocuri şi a altor construcţii fără nicio personalitate. Totodată, s-a produs o creştere spectaculoasă a populaţiei, precum şi o industrializare forţată.
Aspect de la adunarea de la Alba Iulia, organizată cu prilejul venirii lui Petru Groza în Alba Iulia (1946).
În primii ani postbelici, Petru Groza, cel care a condus primul guvern comunist din istoria României, a vizitat Alba Iulia la puţin timp după înfăptuirea reformei agrare din 1945, menită să atragă sprijinul ţărănimii din judeţul Alba. De fiecare dată, discursul său a fost unul în care a îmbinat promisiunile democratice cu practica totalitară, scopul liderului formaţiunii Frontul Plugarilor fiind acela de a instaura o lume nouă. Efectuate într-o perioadă în care comuniştii aveau încă nevoie de adeziunea...
Nicolae Ceauşescu în Catedrala Încoronării, stând de vorbă cu arhimandritul Emilian Birdaş   (1966). Fototeca online a comunismului românesc, cota 582/1966.
Unirea Transilvaniei cu România realizată la Alba Iulia, precum şi înfăptuirea aici a numeroase alte importante evenimente istorice, au făcut ca Nicolae Ceauşescu, liderul României între 1965 şi 1989, să fie oaspetele albaiulienilor în mai multe rânduri. Vizitele sale, cinci la număr, prima fiind efectuată în 1966, iar ultima în 1984, au înregistrat o creştere graduală a cultului personalităţii liderului comunist, precum şi a soţiei acestuia. Dacă în 1966, Nicolae Ceauşescu a intrat în cele două...
Nicolae Ceauşescu şi Ion Gheorghe Maurer în gara din Alba Iulia.
Timp de aproape două decenii, autorităţile comuniste din România au fost interesate doar de istoria mişcării muncitoreşti, ignorând cu desăvârşire aspectele naţionale. La mijlocul anilor ’60 ai secolului XX însă, tradiţiile şi valorile culturale româneşti au fost recuperate, evenimentele istorice fiind din nou percepute prin prisma naţionalismului. În acest context, la 28 noiembrie 1968, la Alba Iulia, a fost sărbătorită cu mare fast împlinirea a 50 de ani de la unirea Transilvaniei cu România.
Nicolae Ceauşescu, Ion Gheorghe Maurer, Ion Iliescu, Ştefan Voitec, George Homoştean şi alţi lideri comunişti în faţa statuii lui Mihai Viteazul (28 noiembrie 1968).
La 28 noiembrie 1968, în a doua sa vizită la Alba Iulia, Nicolae Ceauşescu, secretarul general al Partidului Comunist Român, a participat la dezvelirea unei statui ecvestre a domnitorului Mihai Viteazul. Sculptura a fost realizată cu scopul transmiterii unui mesaj unificator, în condiţiile în care la mijlocul anilor ’60 unitatea şi continuitatea poporului român deveniseră temele predilecte ale discursului istoric. Ignorat pentru o lungă perioadă de timp, domnitorul Mihai Viteazul a fost redescoperit...
Episcopul Márton Áron. Fotocopie după un portret în creion.
Enunțul din titlu se referă la un constituent important al personalității de care ne apropiem cu reverență, dar care este doar una dintre componentele unui caracter puternic și complex. Urmărindu-i biografia, ai impresia că Providența i-a condus pașii spre o misiune în același timp modestă, cutezătoare și înaltă. Márton Áron se prezenta cu aceeași naturalețe ca lucrător al ogorului alături de părinții săi, soldat, ucenic strungar sau episcop. Fermitatea și curajul cu care și-a asumat fiecare ipostază...
Timbru lansat de Poşta Română cu ocazia zilei de 1 decembrie 1990.
După revoluţia anticomunistă de la sfârşitul anului 1989, s-a luat decizia ca 1 decembrie să fie noua zi naţională a României, pentru a fi serbată unirea Transilvaniei cu România, înfăptuită în 1918, la Alba Iulia. Ca atare, la 1 decembrie 1990, în oraşul de pe Mureş, s-a organizat o mare adunare naţională, la aceasta participând întreaga elită politică a ţării. Din păcate, nu a fost o sărbătoare grandioasă, ci o confruntare politică între partide.
Hotărârea guvernului României de înfiinţare a Universităţii din Alba Iulia.
Înfiinţată la 9 iulie 1991, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia continuă tradiţia învăţământului superior din secolul XVII, atunci când în Alba Iulia a existat un colegiu universitar, înfiinţat de principele Transilvaniei, Gabriel Bethlen. În cei 25 de ani de existenţă, instituţia albaiuliană a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă, având astăzi peste 4 000 de studenţi, înmatriculaţi la cele trei nivele de studiu: licenţă, masterat şi doctorat. Un rol important în fondarea universităţii...
 Regele Ferdinand şi regina Maria intrând în Cetatea Alba Iulia prin Poarta a VI-a (30 mai 1919).
Temei enunțate în titlu i se poate găsi o tradiție ce depășește un secol. Încă din 1915, importante cercuri politice și de opinie publică din București susțineau proiectul încoronării regelui Ferdinand I la Alba Iulia. De atunci s-au succedat etapele relației dintre regii României și orașul căruia istoriografia romantică i-a consacrat rolul de capitală a principatelor unite de Mihai Viteazul. Aceste etape au generat tot atâtea evenimente și imagini memorabile. Nu putem pierde din vedere exilul regal...

Istoria în imagini
a orașului Alba-Iulia

Glisați stânga/dreapta pentru a vedea poveștile și imaginile, sau accesați meniul pentru mai multe opțiuni.